Suna-ne 0722 783 135Str Tintasului 21, Sector 1, Bucuresti

ProgramL-V 9:00-20:00 Sa 9:00-16:00

Fa-ti o programareLocuri limitate

Scrisoare pentru parinti

Daca as face un top trei manifestari emotionale pe care le regasim in viata de zi cu zi, as alege urmatoarele emotii: fericirea, tristetea si frustarea. Fericirea o regasim in succese, in obiective indeplinite si chiar in lucruri marunte care ne insotesc la tot pasul. Tristetea se manifesta in fiecare dintre noi prin opozitie cu lucrurile care ne fac fericiti. Cea de a treia emotie : frustrarea, poate fi comparata cu o neputinta sau cu o pierdere a sperantei in ceea ce priveste dorintele si asteptarile noastre.

Poti fi frustrat ca nu ai reusit sa-ti organizezi timpul pentru tine sau sa-ti gasesti un moment de cateva zeci de minute  pentru a-i  oferi copilului tau la sfarsitul zilei, toata atentia si toata dedicarea de care dispui. Insa pentru mine, in domeniul in care activez ca psiholog, cea mai mare frustrare este legata de evolutia copilului si de modul in care acesta raspunde la aplicarea formei de terapie.

In primul rand trebuie sa ne amintitm ca fiecare copil sau individ prin natura sa este unic si isi manifesta dezvoltarea, pasiunile, dorintele, interesele cat si evolutia in mod diferit in propriul sau ritm. Nu putem face un grafic de evolutie identic care sa se aplice exclusiv fiecarui copil. Trebuie sa ne adaptam potentialului si ritmului sau. Unii copii debuteaza cu o achizitie de informatie extraordinar de rapida, altii au nevoie de mai mult timp si de mai mult exercitiu, asta nu inseamna ca nu o sa atingem obiectivul pe care ni l-am propus. Nu trebuie sa lasam frustrarea si sentimentul de neputinta sa ne opreasca din activitatea noastra. Nu trebuie sa renuntam! Atat noi ca psihoterapeuti, cat si voi ca parinti.

Terapia este un mod de „vindecare” de lunga durata. Nu ne putem astepta ca in cateva saptamani copilul ca prin miracol sa fie apt de orice activitate. Chiar daca apare o stagnare nu inseamna ca acesta a atins plafonul. Nici de cum, acesta este momentul in care sa ne inarmam cu rabdare sa lucram cot la cot: terapeuti plus parinti. Caci terapia nu se  opreste atunci cand  copilul paseste  afara din centrul de terapie. Intr-o forma sau alta, aceasta trebuie sa se regaseasca in fiecare activitate.

Ca incheiere am sa va las una din povestile mele care m-a facut sa inteleg mult mai bine ca asteptarile in terapie sunt pe termen lung si ca exista o eficienta cand uneori nici nu te astepti. Lucrez cu un copil de 4 ani, de aproximativ 6 luni , diagnosticat cu Autism. La inceputul terapiei  acesta a avut o evolutie buna, apoi a stagnat nevrand sa verbalizeze. Pentru un moment ma simteam neputincioasa. Insa nu a inseamnat ca am intrerupt una din activitatile pe care le faceam inainte, chiar am introdus altele si am gasit modalitati de lucru noi. Dupa un timp, micutul a reusit sa ma surprinda. In una din sedinte a facut propozitii spontane si cereri care aveau legatura cu nevoile sale.

A fost una din lectiile pe care eu le-am invatat in prima saptamana din acest an. Ca nu trebuie sa renunti indiferent cat de putin evolueaza copilul. Ne poate surprinde placut atunci cand nici nu ne asteptam, aparand prima emotie pe care am mentinonat-o. FERICIREA!

 

Psiholog Cristina-Elena Grigoroiu

2018-02-01T15:23:49+00:00 1 Feb 2018|Psihologie|0 Comentarii

Lasati un comentariu