Suna-ne 0722 783 135Str Tintasului 21, Sector 1, Bucuresti

ProgramL-V 9:00-17:00 – Pentru alte ore contactati-ne!

Fa-ti o programareLocuri limitate

Autismul – o abordare din interior spre exterior

      Autismul a fost considerat o “tulburare” destul de rară ce afecta doar un mic procentaj al populației, însă în ultimele decenii numărul celor diagnosticați ca aparținând “spectrului autist” a crescut semnificativ. Cea mai recentă estimare arată că autismul ca rată, survine o dată la 68 de copii născuţi.

În prezent autismul este descris ca o “tulburare” pervazivă de dezvoltare, cu debut înaintea vârstei de trei ani, ce se caracteriză prin funcţionarea deviantă şi/sau întârziată în unul din următoarele domenii: interacţiune socială, comunicare verbală sau nonverbală, comportament. Deseori, autismul este însoţit de fobii/ stereotipii, perturbări ale somnului şi ale alimentaţiei, crize de manie şi gesturi autoagresive/ heteroagresive.

Țin să precizez că în cadrul acestui articol vom ține cont de următoarea terminologie: vom utiliza termenii “persoană/persoane cu autism” și “persoană/persoane din spectru autist”, în timp ce termenul de “tulburare de spectru autist” va fi evitat datorită trimiterii la “model medical”.

Având în vedere prevalența cazurilor cu autism consider că este necesar să atragem atenția asupra modului în care are loc socializarea/interacțiunea dintre persoanele cu autism și cele neurotipice.

Modelele despre autism prezentate de către teoriile psihologiei cognitive, încearcă să găsească dificultățile cu care se confruntă o persoană cu autism numai la nivelul creierului/minții, și nicidecum în lumea în care acesta trăiește, ori în cadrul relațiilor și interacțiunilor pe care le are, ceea ce poate duce la alienarea acestuia față de “realitatea socială”.  Numeroși sociologi consideră “adevărul filtrelor perceptuale” contestat și negociat în cadrul interacțiunii. Milton (2011,2012a) susține faptul conform căruia contextul social nu este niciodată același, imuabil, ci este creat de formațiunile sociale în care indivizii interacționează direct. Din acest punct de vedere, este ilogic să vorbim despre o persoană cu anumite deficiențe “sociale”. Mai degrabă, ne confruntăm cu situația în care persoanele cu autism și cele neurotipice încearcă să interacționeze, dar survine problema empatiei dintre ele: “problema dublei empatii”. Într-adevăr, scriitori cu autism vorbesc despre empatie ca fiind o “stradă cu două sensuri” (a two-way street) de mulți ani (de exemplu, Sinclair, 1993).

O problemă mai gravă survine totuși atunci când o parte a interacțiunii este capabilă să impună propriile opinii ale unei situații asupra celeilalte. Acest fapt poate determina persoanei dominate, de asemenea, internalizarea ulterioară a respectivei viziuni și a pierderii legăturii cu sinele autentic.

“Practic nu aveam nicio personalitate exprimată social, conștient, în mod intenționat dincolo de această prezentațiune a unei “normalități” non-autistice cu care nu aveam nicio înțelegere, conexiune sau identificare. Această fațetă construită separat a fost acceptată de către persoanele din jurul meu, pe când eul meu adevărat nu era conectat. Fiecare lingură de acceptare a fost ca o lopată plină de noroi pe sicriul în care sinele meu real era îngropat de viu …” (Williams, 1996: 243).

Plecând de la mărturisirea de mai sus ne punem următoarea întrebare: Persoanele cu autism vorbesc, dar sunt ele auzite?

Pentru o mai bună interacțiune cu persoanele din spectru autist recomand să:

  1. Respectați stilul individual de învățare al persoanei – lucrați cu el, nu împotriva acestuia;
  2. Întotdeauna luați în considerare problemele senzoriale;
  3. Întotdeauna luați în considerare că modalitatea în care dumneavoastră procesați informația poate fi diferită de cea a individului din fața dumneavoastră;
  4. Stresul este un factor cheie – nu suprasolicitați persoana în momentele de stres (agitație);
  5. Colaborați pentru consecvența abordării.

Bibliografie:

  1. Milton, D. (2011) ‘”Filling in the gaps”, a micro-sociological analysis of autism’. Theorising Normalcy and the Mundane, 2nd International Conference. Manchester Metropolitan University.
  2. Milton, D. (2012a) ‘On the Ontological Status of Autism: the ‘Double Empathy Problem’. Disability and Society [în curs de publicare].
  3. Sinclair, J. (1993) “Don’t Mourn For Us”, accesat la: http://www.autreat.com/dont_mourn.html 13/01/18
  4. Williams, D. (1996) Autism: An Inside-Out Approach. London: Jessica Kingsley.

Lasati un comentariu